O VIAȚĂ NOUĂ PENTRU MĂRIUCA, În numele lui Alexandru

 

Narcis George Hogea Asociația ÎN NUMELE LUI ALEXANDRU

84.29355% Complete
252,881 RON
Sumă strânsă
300,000 RON
Target
1927
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Alexandru Hogea a supraviețuit incendiului din Clubul Colectiv. A ieșit din foc în picioare, a ajuns într-un spital bucureștean, unde a fost tratat timp de 8 zile. A fost transferat în Austria, în urma unor imense presiuni, pentru a beneficia de tratament de specialitate, într-un centru destinat tratării pacienților cu arsuri severe. Pentru Alexandru șansa transferului a venit prea târziu. 5 ani mai târziu, România are 0 Centre destinate tratamentului pacienților cu arsuri severe și 0 centre de recuperare medicală specifică marilor arși.

Din 22 noiembrie 2015, Alexandru Hogea trăiește doar prin sufletele celor care l-au cunoscut, fie înainte, fie după ce a parasit aceasta lume, la doar 19 ani.

Alexandru a iubit viața și a iubit oamenii. În numele lui Alexandru, în memoria lui, cei care îl iubesc, prin faptele cărora Alexandru continuă să rămână prezent, nu își doresc o comemorare cu lumânări și flori. Își doresc să contribuie la clădirea unei vieți noi, la întoarcerea spre normalitate a unei tinere supraviețuitoare post arsuri severe, Maria.

În 22 noiembrie, la 5 ani de la moartea lui Alexandru, va rugăm să comemorați cu noi, sărbătorindu-i viața, susținând alături de noi o supravietuitoare - un miracol numit Maria.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Asociației „În numele lui Alexandru” este de a susține pacienții care au suferit arsuri grave, prin oferirea de sprijin emoțional, consiliere și sprijin material, pentru acoperirea tratamentului care nu este decontat de stat și pentru cheltuie inerente supraviețuirii zilnice, până la redobândirea capacității de muncă (cazare, transport, alimentație, întreținere).

 

Acest proiect este destinat susținerii Mariei în procesul de recuperare post arsuri severe, prin oferirea de consiliere și sprijin material, de suport pentru acoperirea tratamentului nedecontat de stat, de sprijin pentru cheltuielile inerente supraviețuirii zilnice (cazare, transport, alimentație, întreținere) și pentru continuarea procesului educațional, până la dobândirea capacității de muncă. 

Un mod potrivit de a comemora memoria cuiva este sa ii sustii pe cei care au nevoie de ajutor si pe care si el sau ea ar fi vrut sa ii ajute. Inspirati de oamenii de bine de pe Galantom, am adaugat aceasta modalitate de a sustine prin strnangere de fonduri pe platoforma. Poti transforma evenimentele de comemorare ale celor dragi care nu mai sunt printre noi in motive de bucurie pentru cei care au

 

1927 Donații

Anonymous

30 RON
Sa va dea Dumnezeu putere sa puteti face oameni sa zambeasca.
23 Nov 2021

Anonymous

50 RON
Mult noroc si sanatate
19 Nov 2021

Anonymous

75 RON
29 Sep 2021

Anonymous

150 RON
13 Aug 2021

Anonymous

75 RON
04 Jun 2021

Anonymous

105 RON
Mult noroc !
01 Jun 2021
200 RON
Sanatate Mariei! Felicitari pt ceea ce faceti!
27 Apr 2021
22 Apr 2021

Ramona S

53 RON
14 Apr 2021

Anonymous

100 RON
14 Apr 2021

Anonymous

30 RON
07 Apr 2021
Sănătate!!!
31 Mar 2021

Ptr Măriuca...

30 RON
24 Mar 2021

Anonymous

515 RON
23 Mar 2021
19 Mar 2021

Anonymous

200 RON
Pentru Mariuca
03 Mar 2021
Cu ocazia zilei de 1 Martie un altfel de martisor pentru fetele din firma!
01 Mar 2021

Anonymous

100 RON
Multa rabdare, putere, si viata iti doresc. Esti un exemplu de urmat. Iti doresc, dupa ce trece recuperarea, sa ai o viata plina de bucurii, asa cum ti-o imaginezi tu.
23 Feb 2021

Anonymous

50 RON
Sanatate !
29 Jan 2021

Anonymous

20 RON
26 Jan 2021

Anonymous

155 RON
13 Jan 2021

Anonymous

75 RON
Sanatate!
13 Jan 2021

Alexandru Serban

100 RON
07 Jan 2021
Multa sanatate!
07 Jan 2021
03 Jan 2021

Anonymous

150 RON
Donez aceasta suma pentru a sustine programul VIAȚĂ NOUĂ PENTRU MĂRIUCA.
03 Jan 2021

Anonymous

200 RON
02 Jan 2021

Anonymous

30 RON
31 Dec 2020

Anonymous

500 RON
31 Dec 2020

Cristian MOCANU

150 RON
Craciun fericit si multa , multa sanatate!
27 Dec 2020
Narcis George Hogea : Asociația ÎN NUMELE LUI ALEXANDRU
O VIAȚĂ NOUĂ PENTRU MĂRIUCA, În numele lui Alexandru